Asadar...va prezint...in premiera..cele de mai jos.
Da, stiu. Sunt cel mai lenes magar in viata. Nu sunt in stare sa tin un blog si sa scriu in el regulat, macar de 2-3 ori pe saptamana. Mea culpa, mea culpa. Si nu ca nu am despre ce scrie, dar am un management al timpului jalnic, care nu-mi permite sa fac foarte multe lucruri. Sunt la categoria 'asa nu!', iar daca ziua ar avea 30 de ore tot nu ar fi suficient pentru mine.
Totusi ma reconforteaza ideea de a avea un blog, un loc unde sa scriu uneori cand inspiratia ma loveste intre urechi (si isi gaseste si asta niste momente...), o pagina plina cu maximele mele de care rad singur si care sa fie dovada vie ca eu sunt ceea ce sunt, adica un magar cu blog, cum s-ar zice un magar blogger.
Astazi este una din acele seri in care sunt covarsit de duhul divin al inspiratiei, si ca de obicei este un moment cum nu se poate mai prost: mai am 6 ore jumate pana plec spre birou, nu mi-am facut dus, nu m-am spalat pe dinti...dar asta e, cand arde, arde si nu te poti impotrivi muzelor. Altfel se supara pe tine si n-o sa mai revina niciodata..si atunci ce ma fac eu?
Deci. In urma evenimentelor de azi, voi aborda, din nou, un subiect extremn de drag mie: mancarea!
Astazi dupa munca am mers din nou in Centrul Vechi, intr-o companie cu totul si cu totul deosebita. Aveam rezervare la Les Bourgeois, pe strada Smardan, insa vazandu-l mi-a pierit brusc tot cheful de a sta acolo si am pornit in cautarea unui local ceva mai special. De fapt, nu a fost nevoie sa caut prea mult - vizavi de Bourgeois s-a deschis o cafenea-restaurant-bistro, numita simplu si sugestiv 'Bon'. Nu ai cum sa nu o observi, pentru ca din ea se aude la maxim Edith Piaf - ceea ce nu-mi dau seama daca ma deranjeaza sau nu, dar cu siguranta m-a facut sa intru.
Desi vroiam doar o cafea, chelnerul ne-a spus ca putem merge la etaj doar daca vom comanda mancare si cum tineam neaparat sa vad tot interiorul, am zis 'what the hell' si am purces sa bagam la ghiozdan, lucru care s-a dovedit a nu fi cea mai fericita alegere.
Nu zic, restaurantul arata foarte bine. Atmosfera intima, romantica, lumanari aprinse, Edith Piaf si stil - e fix genul de local de unde stii ca n-o sa scapi foarte ieftin, dar ai o speranta ca poate-poate. Decorul aminteste de restaurantele pariziene din anii 40-50, insa are si unele elemente non-conformiste, gen pereti decorati cu lemn vechi (de exemplu cu usi provenite de la alte case) si scaune cu modele diferite adunate in jurul unei mese pe care trona un sfesnic enorm. Intr-un cuvant: frumos.
Mai putin frumos a fost cand ni s-a prezentat, in mod ceremonios, maretul meniu. Nu stiu ce anume din acel local m-a facut sa NU ma gandesc ca este un restaurant cu specific frantuzesc, dar recunosc cu rusine ca nu mi-a trecut prin cap nicio secunda acest lucru. Ma gandeam ca imi iau o salata si scap ieftin - dar nici macar socoteala din targ nu se potriveste cu cea..din targ. Preparatele - multe si cu denumiri si ingrediente fistichii (gen escargots *rolling eyes*), iar lista de preturi era atat de obscena incat m-am inrosti tot de rusine si indignare.
Pana la urma, intre rusinea de a pleca fara sa fi comandat nimic si faptul ca nu vroiam sa-mi las salariul pe o saptamana acolo, am ales calea de mijloc: am comandat doar desert, si anume creme brullee cu lavanda si fondant de ciocolata servit cu inghetata. Iar ca bauturi, cocktailuri non-alcoolice, foarte bune si la preturi decente (12-13 lei).
Si cu toate ca nota de plata finala m-a usturat mai tare decat sarea pe rana, si cu toate ca timpul petrecut acolo nu a meritat atatia bani, macar am avut cea mai importanta revelatie a ultimelor luni: lavanda! Nu as putea descrie aroma si gustul - vocabularul meu este prea redus, iar cuvintele prea sarace pentru a putea cuprinde si descrie exact ceea ce simti cand papilele gustative incep sa se pipaie lasciv cu acea aroma unica a lavandei. E ca si cand esti gata sa mori sufocat si in ultimul moment incepi sa respiri din nou, ca si cand un cosmar se transforma in cel mai dulce vis, ca si cand ti-ai retrai cele mai frumoase momente ale copilariei, ca si cand ai primi lucrul acela fara de care viata ta pana in acea clipa nu a avut sens! Ah, campuri de lavanda, veniti in gura mea insetata dupa voi si lasati-ma sa ma bucur si sa va diger intr-o fericita exaltare si o paradisiaca nepasare!
Nu stiu ce s-a intamplat pe urma. Nu mai tin minte. Nici nu conteaza. Am platit si am plecat.
Inca un loc unde nu voi mai reveni prea curand, daca nu castig la loto intre timp. Ar trebui sa incep sa joc?
Magar fericit in campul de lavanda. Sursa: Google
0 comentarii:
Post a Comment
Ragete si behaieli