Pentru toti cei care muncesc...

Stau in pat, mananc pizza, ma uit la Family Guy pe net si ma gandesc daca sa ma duc sa-mi fac un ceai sau nu. Ce mai, sunt intr-o stare minunata de relaxare si probabil ca o sa uit de ceaiul ala, pentru ca sincer nu am chef sa ma ridic de-aici prea curand.

Si nu pentru ca sunt o leguma lenesa (sunt un magar lenes, dar asta nu e treaba nimanui), ci pentru ca astazi e 1 Mai, Ziua Internationala a Muncii, si eu vreau sa o sarbatoresc cum trebuie (nu, nu cu mici si bere la iarba verde, ci...nemuncind!). De ce? Pai, foarte simplu: pentru ca acum fac si eu partea din populatia activa, care munceste, se trezeste dimineata, se inghesuie in mijloacele de transport in comun, ajunge la birou, sta cu ochii beliti in ecranul calculatorului, socializeaza cu colegii, se plictiseste uneori si vine acasa obosit, toate pentru un salariu departe de a satisface exigentele si pretentiile unei fiinte care se viseaza multimilionara la un moment dat al vietii ei.

Dar, totul are un inceput, pana si Bill Gates a inceput de jos, asa ca momentan nu o sa disper. Magarii sunt rabdatori din fire si imi voi insusi aceasta virtute, ma voi inarma cu ea pentru ceea ce ma asteapta.

Voi reveni cu detalii, pe masura ce imi voi da seama daca e de mine sau nu slujba asta la care m-am inhamat. Pana una alta, ma bucur ca am scapat, chiar si pentru o perioada limitata, de pompos-numitul job-hunting, de telefoane de la diverse firme primite la ore imposibile gen 9-10 dimineata, cand somnul e cel mai dulce si visele cele mai frumoase, de intervievatorii scelerati, de interviurile idioate, de pretentiile unuia si altuia de a fi intr-un anumit fel, altul decat esti tu de fapt si altele de genul.

Chiar saptamana trecuta am fost (si am trecut) un interviu pentru un internship la un centru cultural strain (nu dau nume, dar are de-a face cu Marea Britanie). Au urmat apoi 4 zile de chin si orori, care de fapt au reprezentat ultima etapa a perioadei de recrutare.


Ok, am exagerat, ceea ce am avut de facut nu a fost asa groaznic: m-am jucat pe Wii, am cautat carti in biblioteca, am dat test dintr-un text la prima vedere, am dezbatut, am tradus chestii si am cautat informatii pe net pe diverse teme, insa tot ceea ce faceam se contoriza, se puncta, se inregistra, astfel incat ei sa-si dea seama daca ne potrivim sau nu profilului, lucru destul de normal, dar pe care personal il consider injositor pentru amaratii de candidati.
Tare sunt curios sa stiu cum anume a contat jocul pe Wii la punctajul final. Nu s-a luat in considerare scorul jocului, ci altceva, dar nu stiu exact ce. Trebuia sa intreb. Acum probabil ca o sa mor prost. Ma intristez singur.

Am avut ghinionul sa fiu intr-o echipa cu inca 6 persoane, copii de anul I-II de facultate, cam antisociali si necomunicativi. Nu ca eu as fi facut vreu efort sa fiu vreun simpatic, dar eram singurul dintre ei cu Masterul terminat, lucru care m-a facut sa realizez ca nu ma aflu in locul potrivit, asa ca am luat atitudinea zen si nepasatoare a celui pe care nu-l intereseaza rezultatele finale. De fapt, in ultima zi, le-am si spus ca nu prea e pentru mine internshipul lor neplatit, ca nu mi-am dat silinta la indeplinirea task-urilor, ca sunt un magar batran si ca nu am nicio idee ce naiba caut acolo. Evident, nu am folosit chiar aceste cuvinte, doar sunt un diplomat, nu? Ce coada mea!

Si acum stau sa ma intreb... oi avea vreo sansa sa ma selecteze oamenii aia? :)