Impresii

Azi am avut o zi extrem de lunga si putin placuta mie. Cine a zis ca munca e bratara de aur, probabil ca avea vreo problema psihica. O fi fost vreun cioban workaholic care nu avea nimic mai bun de facut toata ziua decat sa stea si sa se gandeasca la zicale filozofice, in timp ce privea cu pofta dupa vreo mioara de-ale lui (pentru ca ii era foame, nu din alte motive!). Ei bine, newsflash, pentru cei ce nu s-au prins deja. Munca nu e bratara de aur, ci jug de fier in jurul grumazului, munca nu innobileaza, ci chinuie fizic si psihic niste amarati, care trebuie sa se gandeasca la diverse proverbe mincinoase pentru a putea trece cu bine peste cele 8-9-10 ore care abia se tarasc. Dar munca e si utila, caci altfel cum mama naibii sa traiesti, daca nu dai de vreo comoara sau de vreo mostenire consistenta? Sigur, e un cerc vicios aici, din care e practic imposibil sa scapi (daca nu apar cele doua solutii salvatoare despre care am mentionat mai sus): nu poti trai daca nu muncesti, dar nu mai ai viata ta proprie si personala daca o faci.
E ingrozitor de trist, daca stai sa te gandesti ca la asta se rezuma existenta pentru atat de multi: 5 zile munca si oboseala, 2 zile amarate libere, 30 de zile de concediu pe an. Sunt complet dezolat.

Colac peste pupaza, azi am aflat ca am fost admis pentru internshipul acela neplatit de care va ziceam in postarea anterioara. Sunt induiosat pana in mijlocul ventriculului stang si pana in centrul glandei lacrimale, dar nu pot sa nu observ ca e a treia oferta pe care o primesc de cand m-am angajat. In conditiile in care timp de 6 luni nu am avut oportunitati de munca nici macar in vis. O, tu, soarta cruda, o, tu, destin ironic! M-ati lasat fara cuvinte. Si retineti, acest lucru este de mare complexitate si dificultate. Ce sa zic? Mai e ceva de zis? Multumesc. Dar totusi, nu.