Chiar nu am idee ce titlu sa pun aici...

Nici n-a trecut o saptamana si mai bine de la ultima mea postare. Mi-am rezervat putin timp pentru a ma balaci in succesul nemasurat al acesteia (si aici s-ar putea sa fiu ironic, dar voi nu aveti de unde sa stiti asta), dar nu am vrut sa se termine saptamana si sa nu intru in contact cu cei doi fani ai mei, sa-i anunt ca sunt bine, sanatos (ceea ce le doresc si lor!), ca zburd voios incolo si incoace pe pajiste si ca pregatesc un nou blog-entry de gen epic cu care sper ca ii voi bucura cat de curand.

Sunt putin intristat ca nu m-au sunat cei de la firma cu internshipul de care va ziceam data trecuta, desi testul l-am trecut. Ma asteptam sa mearga putin mai repede - e totusi un internship, nu un post de manager general! - , dar aparent marile corporatii adora perioadele lungi de recrutare. Cred ca isi imagineaza ca asta le face sa para un fel de Mecca si le convine. Le da o aura aproape mistica, de pamant al fagaduintei, de pomul laudat, de loc unde s-a varsat cornul abundentei si tot ce trebuie sa faci este sa astepti pana au ei chef sa te cheme la interviu (si asta poate dura chiar si un an de zile) si apoi sa faci frumos, sa te prefaci ca ideologia lor corporatista este un mod de viata pentru tine si ca, in general, esti o fiinta apta de munca multa, posesoare a unui creier care se va lasa de bunavoie si cu usurinta, spalat, uscat si apoi folosit dupa bunul lor plac.

Am fost chiar si la Targul de joburi de la Sala Palatului, ca orice fiinta  interesata de viitorul carierei sale.
Ei, mie oricum toate targurile de joburi mi se par o mare l...aba (sau copita, in cazul meu), in sensul ca se vorbeste mult, se rezolva putin, toti oamenii de la standuri se chinuie sa para importanti si profesionisti si multi vizitatori mimeaza interesul. Iar acest targ nu a fost cu nimic mai presus sau mai prejos de altele asemanatoare.
M-am dus acolo complet neincrezator si am plecat... si mai rau. Pentru ca la toate firmele la care am intrebat de joburi in domeniul dorit de mine, mi s-a spus foarte dragalas sa intru pe site-ul lor si sa imi depun CV-ul acolo. Si intrebarea normala care se pune este: de ce Dumnezeu, Iisus Hristos, Iosif, Fecioara Maria, cei 12 apostoli, Ioan Botezatorul, Lazar si toate cetele de arhangheli, serafimi si heruvimi la un loc ai mai venit la acest targ de joburi daca imi spui ca tot pe internet trebuie sa aplic?????

Singura parte buna a fost ca am avut ocazia sa gust noul sortiment de Poiana cu pepene si e absolut genial! Ca Poiana s-a prostit din punct de vedere calitativ de cativa ani buni, asta nu cred ca are sens sa o mai scriu (si ce delicatesa era pe vremuri, cand abia aparuse!), dar e inca deasupra altor marci de ciocolata, e comestibila mai ales cand iti arde buza dupa ceva dulce si nu ai altceva mai bun de mancat, iar sortimentul cu pepene este superb si de-abia astept sa-l caut (si sa-l si gasesc!) in magazine.

Si ca sa raman in sfera lucrurilor superbe, vineri am fost la un concert de..concerte, la Sala Radio, sustinut de Orchestra Nationala Radio (care, dupa umila mea parere, suna mai bine decat Filarmonica bucuresteana) si 3 tinere soliste, castigatoare a unor concursuri internationale de muzica.

S-au cantat 3 concerte, de Chopin, Paganini si Haciaturian si inca nu m-am hotarat care mi-a placut cel mai mult.
Primul - Concertul nr. 1 in mi minor de Chopin - a fost motivul pentru care mi-am luat bilet, caci de ce altceva mai poti avea nevoie atunci cand asculti Chopin? Din pacate, interpretarea solistei mi s-a parut putin stearsa, dar pana la urma Chopin e Chopin si fata a mai dat si un frumos bis la final, asa ca n-o sa comentez. Cine sunt eu sa comentez, de fapt? Cand o sa castig si eu un concurs international de orice fel, o sa-mi dau voie (eu, mie) sa comentez. Pana atunci ... shht! musca!

A urmat Concertul nr.1 în re major pentru vioara si orchestra de Paganini - interpretare excelenta de aceasta data, ca sa nu mai zic de concertul in sine, care mi-a atins cele mai sensibile corzi magaresti ale sufletului meu si mai magaresc. 

Ultimul a fost Concertul pentru flaut si orchestra de Haciaturian si am ramas profund impresionat de copila de pe scena. N-am mai vazut pana acum un concert de flaut si mi s-a parut de departe cel mai greu instrument dintre toate, dar fata (care mai era si extrem de draguta si simpatica) a fost fenomenala. Iar concertul...pai, sa spunem ca e genul de concert la care sa mergi cu cineva care de obicei adoarme cand aude muzica clasica, pentru simplul motiv ca la asta ar fi imposibil pentru oricine s-o faca! Partile suave se impletesc cu cele forte - care intervin atat de brusc si atat de tare (ca volum), incat chiar si mie imi mai sarea sufletul, desi eu eram perfect treaz si atent.   

Si iata dragii mei ca Magarul vostru poate fi si cult daca vrea si daca isi chinuie putin neuronii. Nu-i asa ca deja va sunt mai simpatic?:)

Voi incheia totusi pe un ton mai sumbru, deoarece ultimele saptamani m-au pus pe ganduri intr-un mod total necaracteristic mie, si anume in mod serios.
Precum cea mai mare parte a concetatenilor mei, ma gandesc si vreau sa parasesc pajistea natala si sa ma indrept...oriunde vad cu ochii. Motivele sunt multe si diverse, aceleasi ca ale tuturor. As pleca macar pentru scurt timp, ca sa vad si eu reversul medaliei. Sa traiesc si eu macar cateva luni intr-o tara cu un sistem de sanatate bine pus la punct. Intr-o tara unde se gasesc timbre la posta si unde autobuzele nu isi gresesc rutele. Poate nu voi putea suporta ordinea, poate nu ma voi putea adapta - eu, un magar dezradacinat, provenit dintr-un loc unde ordinea inseamna haos general. Si atunci poate m-as intoarce, dar pentru asta trebuie si as vrea sa incerc. Ma gandesc. Voi ce ziceti?

P.S. In final, o veche obsesie care a devenit (iarasi!) noua: