Nu e timp.

N-o sa ma formalizez si n-o sa-mi cer scuze pentru absenta indelungata. Nici n-am cui, caci probabil cititorii mei fideli deja m-au uitat si huzuresc pe undeva, fara mine, fara sa se gandeasca la faptul ca undeva, pe un ogor, un magar trage la jug (tinand loc de bou sau transformandu-se intr-unul), respira, gafaie si in general, exista.
Am intrat din nou pe acest blog din cauza (sau datorita?) lui Adrian. Am recitit cu nostalgie cele scrise, am ras in sinea mea  (pentru ca inca ma consider extraordinar de amuzant) si m-a cuprins brusc o dorinta si un chef nebun sa scriu din nou aici, sa povestesc internetului despre mine, sa rag tot ce am pe suflet.
De ce n-am mai scris nimic? Pai, in primul rand din lipsa de timp. Inca sunt angajat, in acelasi loc, dar cu un salariu putin mai mare decat aveam ultima data cand am deschis pagina asta. Inca dansez - deja sunt la a patra luna de dansuri si imi place din ce in ce mai mult: sunt pasional la tango, gratios la vals lent si-mi sfaraie copitele pe jive. E drept ca uneori inca mi se pare ca sufar de handicap locomotor, ca nu ma sincronizez cu muzica sau cu propriile picioare, dar progresez. Incet si nu stiu cat de sigur, dar un progres exista. Cred. In plus, de vreo luna iau lectii de pian - e si asta un vis cu radacinile in copilarie si daca tot am un salariu, zic sa-l dau pe ceva care sa-mi satisfaca dorintele de marire.
Eu sunt convins ca nu ati vazut niciodata un magar cantand la pian. Ei, nici n-o sa vedeti prea curand, pentru ca pe dumnezeul meu si al tuturor magarilor din lumea asta, e al naibii de greu! Eu ma incapatanez ca varul meu catarul si inca nu intentionez sa renunt, dar ma jur: cum vad clapele, IQ-ul meu se prebuseste, devin absolut retard, incep sa mi se impleticeasca copitele asa de rau, ca reusesc cu chiu, cu vai sa cant un portativ. Pentru ca am fost varza prima data, profesoara ma pune sa-l cant din nou, si iar chin, iar stres, si iese oleaca mai bine, dar nu foarte, si tot asa, pana e ea cat de cat multumita si eu sunt epuizat fizic, psihic si mai slab cu 2 kg. Si pe urma...vine urmatorul portativ. Poezie!
Cand nu sunt la birou, nu am curs de dans sau de pian, sunt in oras. Am nevoie disperata de aer dupa ce stau lipit (cu adeziv industrial) 9 ore de o masa si de un calculator, asa ca ies, ma plimb, incerc restaurante si cafenele noi, vad oameni - fac totul ca sa potolesc animalul social din interiorul animalului antisocial care sunt eu. Pierd o gramada de timp aiurea-n tramvai (la figurat, dar uneori e si la propriu - daca e aglomerat stai al naibii de mult in tramvai, in trafic!), dar credeti-ma ca as innebuni daca as face in fiecare zi doar drumul acasa-birou-acasa. Iar in timpul care ramane, ma uit pe net la MASH (a timeless classic!), fac dus si dorm. Imaginati-va ca nu mai ramane foarte mult timp, asa ca durata somnului meu a fost redusa drastic, iar rezultatul e ca umblu ca un magar zombie incolo si-ncoace, pana cad lat, apoi dorm vreo 12 ore si o iau de la capat.
Iar in aceste conditii, unde sa mai aiba loc si blogul? Nu e timp.
Deunazi, lucram la ceva pe laptop cu amicul Dioscoride. Salvez documentul pe stick si cand sa plecam (ma grabeam), el - click dreapta pe iconita stickului. L-am privit cu mila si am scos stickul din laptop, pur si simplu. Fara 'safely remove', pentru ca nu era timp de asa ceva. Eram mult prea grabit pentru a mai pierde fie si o secunda, pentru o operatiune atat de simpla. In general am devenit prea grabiti pentru orice. Nu ne mai incape ziua, alergam de colo-colo incercand sa indesam 48 de ore in 24 si, desi esuam lamentabil de fiecare data, insistam in continuare pentru ca e singurul lucru pe care il putem face pentru a ne adapta la ziua de azi.
Lumea se misca prea repede ca sa mai dai 'safely remove'.
Nu e timp.

P.S. Sa incheiem totusi pe o nota vesela. Eu aleg sol. Voi?

'Come on, Pigster, feel the groove!' :))) Epic.